Minoritatea gălăgioasă

Timp de lectură: minute

Când oamenii îşi formează o părere, de multe ori se alăturează majorităţii. Acest fenomen este demult cunoscut.

Lucrul nou este că reţelele de socializare profită de exact acest fenomen, contribuind astfel la formarea de păreri. Astfel se poate întâmpla ca unele păreri individuale să declanşeze o adevărată mişcare în reţelele de socializare prin conectare iscusită şi repostare frecventă, sau prin folosirea unor boţi. Cu atât mai important este să reflectăm asupra conţinuturilor din internet şi să ne punem întrebări.

Un exemplu de formare de opinie: iluzia majorităţii

Studiile au demonstrat că ceea ce oamenii în reţelele de socializare consideră a fi o părere majoritară nu este nimic mai mult decât o iluzie. Cercetătoarea americană Kristina Lerman de la University of Southern California a descoperit un lucru remarcabil în legătură cu acest fapt: odată cu folosirea reţelelor de socializare cum ar fi Facebook sau Twitter, modul de influenţare a opiniei a luat forme complet noi. Lucrul acesta îl dovedeşte cu ajutorul următorului exemplu:

Cele 14 pictograme din graficul de mai sus reprezintă cele 14 persoane diferite active în reţelele de socializare. Cele trei persoane colorate în portocaliu susţin o opinie care diferă de părerea persoanelor de culoare gri. Deci este o opinie reprezentată de o minoritate (3 din 14). În schimb nodurile portocalii sunt spre deosebire de cele gri foarte active. Sunt conectate cu multe alte noduri.

Cu cât vă postaţi mai des părerea cu privire la o anumită temă, cu atât mai des vor fi confruntaţi cu ea toţi “prietenii” din listă. Dacă pe lângă aceasta – aşa cum se observă în imagini – persoanele gri sunt mai puţin active şi au mai mulţi prieteni portocalii decât gri, vor cădea în iluzia că părerea persoanelor portocalii este cea predominantă. Vor fi tentaţi să şi-o însuşească – chiar dacă este vorba totuşi de opinia unei minorităţi.

Termeni importanţi legaţi de acest subiect

În dezbaterile actuale legate de formarea de păreri se regăsesc şi alţi termeni esenţiali, parţial cunoscuţi deja din cercetările efectuate pe marginea formării de opinii şi efectelor mediilor.

Stabilirea agendei presupune aducerea temelor în conştiinţa publică pentru a fi discutate de către publicul larg. A apărut în anul 1972 ca o teorie care făcea referire la mass media vremurilor acelora, care alegeau în mod intenţionat doar anumite teme. Temele prezentate ca fiind presupusa realitate reprezintă conform acestei teorii doar un fragment din realitatea obiectivă. Jurnaliştii au rol de “portari”, transformând o temă sau un eveniment într-o ştire.

Media şi jurnaliştii exercită cu ajutorul acestei “stabiliri de agendă" o mare putere asupra formării opiniei publice. Nu stabilesc ce să gândească oamenii despre un fapt anume, dar stabilesc asupra cărui fapt să îşi formeze o părere. Odată cu apariţia internetului şi a reţelelor de socializare au început să apară şi alţi actori pe lângă jurnalişti, care preiau rolul “portarilor”.

În reţelele de socializare facem schimb de impresii în special cu persoane cu opinii comune. De aceea atunci când ne exprimăm o părere primim adesea înapoi ca ecou o părere foarte asemănătoare sau o aprobare. Acest lucru poate falsifica adevărul şi influenţa opiniile unor grupuri întregi. Prin efectul camerei cu ecou se explică de aceea în mod frecvent împrăştierea unor teorii ale conspiraţiei sau ştiri false.

Fake news este un termen în limba engleză care desemnează ştirile false. Asemenea “ştiri” sunt de multe ori pure invenţii. Scopul lor este de obicei punerea într-o lumină proastă a unor persoane anume. Asemenea ştiri false se împrăştie rapid pe internet, în special prin intermediul mediilor de socializare. De aceea este cu atât mai important să verificăm de unde provin informaţiile şi dacă într-adevăr sunt reale.

Toate activităţile care au loc pe internet sunt analizate cu ajutorul unor algoritmi: ce citeşte o persoană, ce site-uri sunt folosite – când şi cât de des – ce-i place acelei persoane, etc. Astfel motoarele de căutare şi reţelele de socializare nu le prezintă tuturor utilizatorilor informaţii uniforme, ci informaţii adaptate caracteristicilor şi intereselor fiecărui utilizator în parte, precum şi anturajului acestuia. Consecinţa: când utilizăm reţelele de socializare ne apar conţinuturi filtrate care se potrivesc propriului profil. Informaţiile necorespunzătoare sau părerile diferite nu sunt afişate decât foarte rar sau chiar niciodată.

Teoria spiralei tăcerii din anii 1970 a rămas până în ziua de astăzi unui din termenii cei mai importanţi în cercetarea dedicată formării şi propagării opiniei publice. Aceasta susţine că gradul în care o persoană este dispusă să îşi spună părerea cu privire la un subiect intens discutat scade invers proporţional cu raportul în care această părere diferă de opinia majorităţii.

Un studiu al centrului de cercetare Pew Research Center (2014) ) a relevat faptul că mecanismul spiralei tăcerii funcţionează şi în cazul reţelelor de socializare. La baza acestui studiu a stat interogarea unui număr de aproximativ 1.800 de utilizatori ai mediilor de socializare cu privire la secretele NSA. Doar 42% au fost dispuşi să îşi posteze opinia cu privire la aceste dezvăluiri în reţelele de socializare, în timp ce 86% ar fi fost dispuşi să poarte o discuţie offline pe această temă.

Boţii sociali (din engl. Robot) sunt mici programe care învaţă în mod constant cum să imite comportamentul uman. Pretind a fi conturi reale de utilizatori. “Inteligenţa” boţilor sociali iese la iveală în încercarea lor de a înţelege conţinuturi pentru a riposta cu o reacţie “umană” pe cât posibil autentică. Boţii sociali nu sunt întotdeauna uşor de recunoscut. Din acest motiv, boţii sociali reuşesc să atingă o arie imensă de răspândire în cel mai scurt timp.

Citeşte mai multe în rubrica „Formarea unei păreri”