Datele nu expiră

Da, bineînţeles, la fel ca datele personale ale tuturor oamenilor. Pentru a constata valoarea datelor în ziua de azi este suficient să analizăm cele mai de succes 10 companii ale lumii. La patru dintre acestea, datele sunt o componentă esenţială a modelului de afacere. În cazul firmelor Google şi Facebook, datele personale constituie în plus şi o bună parte din capitalul firmei.

Datele personale sunt folosite în zilele noastre în general de către companii pentru a putea prezice comportamentul persoanelor. Spre exemplu pentru a insera publicitatea în asemenea mod încât o persoană să cumpere un produs, adică să manipuleze această persoană. În asemenea mod încearcă şi băncile sau asigurările să prevadă cu ajutorul datelor furnizate dacă o persoană reprezintă un risc economic. Oare are această persoană tendinţa, conform comportamentului anterior, de a nu restitui un credit sau există o probabilitate mare să comită un accident? Pentru companii, aceste previziuni sunt în mod evident lucrative.

Problematica acestui mod de a proceda este printre altele că noi ca persoane afectate nu primim informaţii cu privire la datele sau etaloanele de evaluare care duc la deciziile care ne privesc. Nu putem verifica dacă datele sau etaloanele sunt corecte, suntem la discreţia companiilor. Şi statul încearcă să facă asemenea previziuni prin instrumente de monitorizare cum ar fi păstrarea datelor. În baza datelor cunoscute se poate spune însă despre această masură că este fără prea mare succes. În general previziunile cu privire la comportamentul persoanelor în viitor sunt întotdeauna problematice. Oamenii se pot schimba.

Ce drepturi sunt necesare pentru funcţionarea unui app şi pentru ce acesta are nevoie de ele? Un joc nu necesită în mod normal accesul la locaţia sau contactele mele. În afară de aceasta este important să ne întrebăm întotdeauna de ce a fost programat acest app. Dacă nu sunt app-uri open source, atunci cam mereu se ascund interese financiare în spatele lor. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: de unde vin banii? Şi cu ce serviciu s-a plătit la schimb?

Am devenit din ce în ce mai mult nişte cetăţeni, respectiv clienţi, transparenţi şi nu mai avem niciun control asupra datelor noastre. Datele nu expiră singure cândva, ci se tot adună. În afară de aceasta pot fi vândute mai departe sau furate, cât permite tehnica. Încă nu este previzibil nici pentru experţi ce consecinţe vor decurge din aceasta. Ceea ce se ştie până acum nu preconizează nimic bun. De exemplu aşa se poate ajunge la centralizarea puterii. Cu cât stocul de date este mai mare, cu atât mai multe posibile concluzii se pot trage din ele.

Din acest motiv, companiile care se folosesc de date vor forma câteva puţine concerne uriaşe. Pentru firmele mici şi mijlocii nu va mai rămâne prea mult loc pe lângă ele. Şi pentru utilizatorul de rând acest lucru duce la presiunea de a se adapta: dacă nu eşti în rând cu ceilalţi, nu primeşti credite, asigurări, locuri de muncă sau cazi în plasele supravegherii statale.

De regulă nu suficient. Chiar şi părinţilor tineri, care fac parte din generaţia primilor nativi digitali, le lipseşte o capacitate de bază de înţelegere a motivului pentru care protecţia datelor este importantă şi a modului cum se realizează aceasta.

Ar trebui să fie, ca de altfel la toate temele legate de internet. Pentru a învăţa copiii să lucreze cu internetul, trebuie să facem o paralelă cu traficul rutier. Şi în trafic luăm copiii la început de mână şi le explicăm totul. Cu trecerea anilor le lăsăm libertatea în tot mai multe domenii ale circulaţiei rutiere. Întâi conduşi, apoi însoţiţi şi la sfârşit singuri.

Spre deosebite de traficul rutier, în folosirea internetului nu a existat o perioadă îndelungată de acomodare care să se fi extins peste mai multe generaţii. Din acest motiv este necesară o preocupare explicită cu internetul, în special în privinţa protecţiei datelor şi competenţelor digitale. Cu privire la date, aşa cum am prezentat mai sus, nu se poate preconiza ce consecinţe pot apărea, de aceea este recomandabilă o economie de date. Înainte de a dezvălui orice informaţie pe internet ar trebui să ne întrebăm: aş dezvălui acest lucru şi dacă m-ar întreba un străin pe stradă? Acest lucru se referă în mod explicit şi la motorul de căutare Google.

Importante sunt însă şi competenţele digitale. Doar pentru faptul că cineva a publicat o informaţie pe internet, aceasta nu trebuie să fie neapărat adevărată. Trebuie să ne familiarizăm şi cu efectele psihologice ca distorsiunea de confirmare şi efectul „ecou de cameră“ şi să le combatem în mod activ.

Punctele sus-numite trebuie evident să fie prezente şi în şcoli. Şi aici problematica principală este că evoluţia este rapidă şi politica educaţională cu structurile ei rigide ţine pasul foarte greu şi uneori este împiedicată activ de munca de lobby.

La copii este sub semnul întrebării dacă sunt în stare din punct de vedere cognitiv să ia decizii adecvate cu privire la sfera lor privată. Nu degeaba nu au capacitate de exerciţiu până la o anumită vârstă. De aceea ar trebui interzisă prelevarea de date de la copii. În cazul adolescenţilor este suficient să îi întrebăm dacă le putem citi mesajele pe smartphone, şi dacă răspunsul este pozitiv, atunci devine clar faptul că şi adolescenţii au o sferă privată.

Despre intervievat: Martin Vietz a absolvit informatica economică şi lucrează ca programator software liber-profesionist. Se implică în asociaţiile Entropia şi Chaos Computer Club. În munca sa cotidiană se dedică în mod special analizării urmărilor tehnicii în raport cu drepturile cetăţenilor.

The interview was conducted by Martin Daßinnies.