De unde începe cybermobbing-ul (hărțuirea online)?

Prin cybermobbing se înţelege un comportament agresiv pornit de la persoane sau grupuri şi adresat unei alte persoane în scopul de a-i dăuna. Acest comportament poate presupune tiranizarea, umilirea, jignirea, ameninţarea sau expunerea în public a unei personae cu ajutorul mediilor digitale. Cybermobbing-ul nu are loc în situaţii răzleţe, ci în mod repetat de-a lungul unei perioade mai îndelungate.

Conform studiului JIM din 2016, 8 la sută dintre adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani deja susţin că au fost atacaţi într-un asemenea mod. Fetele sunt mai des victime ale cybermobbing-ului cu un procent de 9 la sută faţă de băieţi care înregistrează doar 7 procente. Cybermobbing-ul însă nu depinde doar de sex, ci şi de vârstă şi de tipul de şcoală. Astfel, conform studiului JIM din anul 2016 frecvenţa acestuia creşte odată cu vârsta: la copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani sunt afectaţi patru procente iar la cei cu vârste între 18 şi 19 ani sunt 13 la sută. Conform altor studii (Leest/Schneider 2017), cybermobbing-ul apare cel mai frecvent în clasele a 8-a şi a 9-a, dar scade începând cu clasa a 9-a. În special sunt afectaţi elevii din şcolile gimnaziale şi licee.

Spre deosebire de mobbing-ul analog din curtea şcolii, cybermobbing-ul are urmări atât de grave deoarece este omniprezent şi atinge un grad mare de publicitate şi o arie mare de extindere în cel mai scurt timp. La acest lucru se adaugă faptul că se poate efectua anonim şi nu este obligatoriu să aibă restricţii de timp şi spaţiu. Cei mai mulţi copii şi adolescenţi nu trag o linie între offline şi online, de aceea cybermobbing-ul merge de multe ori mână în mână cu mobbing-ul analog.

Cybermobbing-ul este un fenomen foarte complex, aşa cum arată şi formele diferite de manifestare ale acestuia, dar şi mediile utilizate precum şi profilurile făptaşilor.

Urmările cybermobbing-ului sunt de multe ori grave pentru victime şi se pot extinde de la frică şi nesiguranţă, tulburări psihosomatice, insomnie, evitarea şcolii şi izolare socială, precum şi dispoziţie depresivă şi chiar până la gânduri de sinucidere. Alte strategii de compensare sunt automutilarea şi consumul de alcool sau medicamente (Leest/Schneider 2017).

Dacă adolescenţii decid să solicite ajutorul şi sprijinul unor terţi, atunci li se adresează de cele mai multe ori părinţilor sau unor prieteni apropiaţi (JIM-Studie 2016). Abia după aceea li se adresează profesorilor.

Cybermobbing-ul nu e un delict banal. Într-adevăr cybermobbing-ul nu este o faptă penală în sine. Cu toate acestea anumite acţiuni ale făptaşilor pot fi urmărite penal.

În concluzie, făptaşii trebuie să ia în calcul anumite consecinţe juridice. Acest lucru poate lua forma unor amenzi sau pedepse cu închisoarea de până la cinci ani.

Citeşte mai departe în rubrica „Responsabilitatea“.

Normele şi valorile pe care le cunoaştem şi le trăim offline de multe ori nu sunt respectate pe internet. Responsabilitatea mea pe internet!?

Discursurile instigatoare la ură pot afecta pe oricine. Pot fi îndreptate către persoane individuale sau către grupuri întregi. „Hate speech“-ul pe internet

Idee de proiect: internetul – masca mea.